Senatorii au recunoscut drepturile Regelui Mihai
Cu o zi inainte de sosirea in tara a Regelui Mihai I, plenul Senatului a adoptat ieri Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au exercitat atributii de sef al statului, initiata de fosta putere si votata inca din legislatura trecuta de Camera Deputatilor. Legea, adoptata cu 79 de voturi "pentru", 30 "impotriva" si 5 abtineri, da dreptul fostilor sefi de stat ai Romaniei la folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, ca resedinta viagera, precum si la paza si protectie permanente. Fostii sefi de stat vor avea la dispozitie un autoturism si vor beneficia de o indemnizatie lunara. Cuantumul acesteia a fost stabilit de senatori la 50% din indemnizatia lunara acordata presedintelui in exercitiu al Romaniei, spre deosebire de deputati, care decisesera ca procentul sa fie de 75%.
Dezbaterile din plenul Camerei Superioare au evidentiat persistenta la nivelul grupului PRM - cu exceptia notabila a senatorului istoric Gheorghe Buzatu - a propagandei comuniste impotriva monarhiei si exponentului sau legitm, Regele Mihai I. Fostul "kulturnik" ceausist Mihai Ungheanu a cerut ca Regele Mihai sa nu fie inclus intre beneficiarii legii, pe motiv ca este autorul actului de la 23 august, care a avut "consecinte grave" (probabil intre acestea figureaza si cariera sa dinainte de 1989). Argumentele de acest gen au avut ecou si la autorul filmelor cu Semaca, senatorul PDSR Sergiu Nicolaescu, care a declarat ca va vota impotriva legii. A existat si o pledoarie de tip Pruteanu, conform careia "si Ceausescu, daca ar fi trait, ar fi meritat sa beneficieze de prevederile acestei legi". Dincolo de aceste episoade, senatorii pedeseristi au votat insa disciplinat in favoarea legii, mai ales ca antimonarhistul de Dolj Ion Predescu n-a fost prezent la sedinta. De altfel, acest amanunt a contat la votul pe articole, senatorii eliminand restrictia acordarii unei resedinte fostilor sefi de stat care au o locuinta corespunzatoare. Amendamentul respectiv fusese introdus la Comisia juridica de Ion Predescu cu scopul transparent ca Regelui Mihai sa nu-i fie pus la dispozitie Palatul Elisabeta din Capitala.
Dupa votul final, liderul grupului parlamentar PDSR din Senat, Ioan Solcanu, a declarat ca "este momentul sa recunoastem Regelui Mihai meritele pe care le-a avut si sa-l onoram ca pe un fost sef de stat". La randul sau, presedintele de sedinta, Alexandru Athanasiu (PSDR), considera ca "Senatul a dovedit ca cearta cu istoria nu e buna si e mai productiv parteneriatul cu realitatea". Satisfacut de rezultat, liberalul Nicolae Vlad Popa a apreciat ca legea votata ieri "ne aduce la un mod civilizat de a-i trata pe fostii sefi de stat".
Pana la promulgare, legea va intra in procedura de mediere, avand in vedere deosebirile intre variantele votate de cele doua Camere, dintre care cea mai importanta este aceea referitoare la cuantumul indemnizatiei. Ioan Solcanu a declarat ca medierea va incepe saptamana viitoare si ca este posibil ca legea sa fie promulgata tot atunci sau, in orice caz, in perioada cand Regele Mihai se va afla in tara.
Mihai Ionescu - Romania Libera
Indemnizatie, masina, vila si bodyguarzi pentru regele Mihai
Imbolditi de la Cotroceni si de la Palatul Victoria - unde vizita fostului suveran Mihai I este asteptata ca painea calda - senatorii au dezbatut si adoptat ieri dimineata controversatul proiect de lege ce stabileste drepturile de care se bucura fostii sefi ai statului roman. Biroul Permanent al Senatului a facut o exceptie de la regulile parlamentare obisnuite si, in sedinta de miercuri, a fixat dezbaterea actului normativ pentru a doua zi, la prima ora. Cu toata grabeala" impusa de sefimea Senatului, alesii poporului n-au tinut seama de dorinta apriga a presedintelui Iliescu si a Guvernului de a-i face regelui o surpriza placuta, promulgand legea in timp ce acesta se gaseste inca pe pamantul patriei. Ei nu au acceptat recomandarea ministrului Octav Cozmanca, care le solicita sa voteze, pe cat este omeneste posibil, textele adoptate in Camera Deputatilor, sarindu-se astfel peste procedura de mediere parlamentara.
Pruteanu: Daca ar trai, Ceausescu ar merita aceleasi drepturi"
In timpul dezbaterilor generale pe marginea proiectului de act normativ, sala Omnia a gazduit un veritabil colocviu istoric, cu pareri mai mult sau mai putin competente. Temele - locul pe care il ocupa in istorie regele Mihai, precum si importanta actului de la 23 august 1944 - au fost folosite ca argumente pro sau contra includerii ultimului ocupant al tronului Romaniei pe lista celor care beneficiaza de prevederile legii. Nu au lipsit nici surprizele. Astfel, chiar daca Oliviu Gherman a anuntat de la tribuna ca partidul de guvernamant voteaza legea, senatorul PDSR Sergiu Nicolaescu si-a amintit ca, regizand atatea filme cu caracter istoric, nu este chiar incompetent in materie si a spulberat unitatea de monolit" a formatiunii sale politice. Voi vota impotriva legii, din respect fata de istorie! Nu pot uita ca Mihai I este autorul actului de la 23 august, unul din momentele ridicole ale istoriei noastre", a apreciat creatorul comisarului Modovan". Mai conciliant cu istoria a fost un alt pedeserist, George Pruteanu, care insa a exagerat zdravan: Daca ar trai, Ceausescu ar merita aceleasi drepturi. A fost seful unui stat bine cotat, recunoscut si vizitat de numerosi presedinti straini, incat orice discriminare ar fi fara rost". Peremistii s-au declarat si ei impotriva actului normativ, iar argumentul a fost furnizat de senatorul Mihai Ungheanu: fostul suveran nu ar indeplini o calitate ceruta de lege, aceea de garant al independentei tarii si al integritatii teritoriale, pentru ca, odata cu intoarcerea armelor impotriva Germaniei naziste, Romania si-a pierdut aceste caracteristici, intrand in sfera de influenta sovietica. Nota discordanta in partidul lui C.V. Tudor a facut senatorul Gheorghe Buzatu. Profesor-doctor in istorie, Buzatu l-a plasat pe rege in randul legendelor" si a marturisit ca se va abtine la vot, dar nu din cauza ca Mihai I urmeaza sa se bucure de unele avantaje, ci fiindca l-au nemultumit alte articole din lege.
In viteza, la mediere
Controversele de ordin istoric si aparitia unor senatori solo voce" in randul grupurilor parlamentare nu au adus, insa, surprize la votul final. Legea a trecut cu 79 de voturi pentru", 30 impotriva si 5 abtineri. Potrivit legii, fostele numere unu" din ierarhia statala vor primi o indemnizatie lunara pe tot timpul vietii, vor avea masina si sofer la dispozitie, o locuinta viagera dotata cu camera de lucru, precum si bodyguarzi SPP. Parlamentarii au respins un amendament formulat in Comisia juridica de pedeseristul Ion Predescu, potrivit caruia, daca seful de stat pensionat" este proprietarul unei locuinte corespunzatoare", acesta nu va mai primi casa cu birou. Fata de varianta Camerei Deputatilor, Senatul a operat cateva modificari. Astfel, titlul actului normativ nu se mai refera la persoane care au avut calitatea de sef al statului roman", ci la persoane care au exercitat atributiile de sef al statului roman". Apoi, indemnizatia lunara primita de aceste persoane nu va fi de 75 la suta din salariul presedintelui in functie (asa cum au vrut deputatii), ci va reprezenta o jumatate din leafa prezidentiala, bani neimpozabili. Senatorii au tinut, de asemenea, sa-i consacre ultimul articol al legii regelui Mihai, mentionand expres ca de aceste norme va beneficia si ultimul monarh al Romaniei.
Traseul legislativ va fi parcurs in aceeasi viteza. Saptamana viitoare, legea va intra deja la mediere si, se spera, tot atunci va fi si promulgata de presedintele Iliescu.
Alin Bogdan - Adevarul (Copyright S.C. ADEVARUL S.A.)
Inapoi la stiri
Inceputul paginii